fbpx
Oana Opriș

    Oana Opriș (Găucă) este Development Manager la The Entrepreneurship Academy (EA), o universitate acreditată pe model olandez. Ea s-a alăturat echipei în 2018, ca Program Manager, după o experiență de 9 ani în sectorul imobiliar, la Colliers International, unde a lucrat pe certificări de clădiri verzi precum și administrare clădiri birouri.

    În tot acest timp, a cochetat cu zona de predare, la Academia de Studii Economice și Universitatea Alternativă, precum și cu pasiunea pentru educație

    Oana a obținut in octombrie 2019 titlul de Doctor, cu teza “Model de inovare socială în universitățile publice” și este interesată de zona de dezvoltare și extindere produse educaționale de antreprenoriat, pe care lucrează la EA , precum și de dezvoltarea și inovarea mediului universitar românesc, atât prin politici publice cât si prin programe private sau public-private.