fbpx
Raul Pop

    Este consultant, manager și activist de mediu cu experiență profesională acumulată atât în protecția mediului cât și în optimizarea proceselor de business, ca manager și consultant, ajutând companiile și instituțiile publice să dea coerență și sustenabilitate activităților proprii în contextul tot mai complex al unei lumi în profundă schimbare. Soluțiile sale includ elemente de politici publice, strategie, optimizarea proceselor și instrumente de productivitate, în timp ce activitatea profesională în mediul privat a fost consecvent completată de implicarea activă în societatea civilă, în dezvoltarea laturii practice a învățământului superior de mediu, în proiecte de dezvoltare a unor politici publice în cadrul United Nations Development Program, împreună cu instituții publice românești centrale și locale sau, spre exemplu, de parcurgerea programului International Visitor Leadership Program derulat de US Department of State.

     

    Raul a contribuit semnificativ și frecvent la activitățile și documentele elaborate pe teme de protecția mediului și schimbări climatice de către Coaliția pentru Economie Circulară, Coaliția pentru Dezvoltarea României, Consiliul Investitorilor Străini, AmCham – American Chamber of Commerce, AHK – Camera de Comerț Româno-Germană, CCIFER – Camera de Comerț Româno-Franceză, Coaliția pentru Mediu din România și Asociația ECOTECA, pe care a și fondat-o.

     

    În cursul anului 2016, Raul a deținut funcția de Secretar de Stat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor în echipa Guvernului Cioloș, cu atribuții în gestionarea deșeurilor și siturilor contaminate, calitatea aerului, schimbări climatice, coordonarea Agenției Naționale de Protecția Mediului, Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Fondului pentru Mediu.